Dincolo de studiile cercetătorilor britanici, care susţin că, la nivel mondial, coeficientul de inteligenţă este în creştere, iar omul peşterii nu se poate compara cu stereotipul corporatistului de astăzi, realitatea românească şi nu numai ar putea răsturna toate concluziile aparent de bun-simţ la care au ajuns, printr-un efort intelectual serios, toţi experţii în deşteptăciune.
E adevărat, omul modern a evoluat la capitolul igienă, dacă e să ne menţinem într-un scenariu optimist, e disciplinat, poartă cămăşi cu gulere scrobite în loc de piei de animale (deşi ultimele apariţii de la casele de modă m-ar putea contrazice), iar focul de tabără a fost înlocuit musai cu aragazul, un grill, o cină în oraş.
Când vine vorba, însă, despre manipulare, tehnicile au rămas neschimbate, deloc mai puţin subtile. Să luăm drept exemplu cazul Roşia Montană şi politicienii români.
După lupte seculare care au durat luni bune, conducătorii iubiţi au ajuns la un acord: dacă dragoste nu e, nimic nu e! Şi nimic nu dovedeşte lipsa dragostei faţă de politicieni decât o serie de proteste întinse în lung şi-n lat, în toată ţara.
Drept urmare, au spus ei, după o serie de afirmaţii contradictorii, poticnite, care le-au ştirbit serios credibilitatea, ar fi bună o comisie imparţială, de arbitri politici, care să arate cartonaşul roşu celor care încearcă să paseze Roşia. Cum părerile erau împărţite, iar dedublarea era la modă (vezi cazul Victor Ponta, deputat, prim-ministru, soţ devotat, ecologist, afacerist), arbitrii au fost numai buni să demareze curăţenia.
De gura lumii şi de ochii presei, dezbaterile s-au făcut cu uşile larg deschise, cu invitaţi unul şi unul: un ministru recent agresat, pare-se, fugărit cu roşii; un altul care, zice lumea, ar fi un avocăţel al proiectului şi, colac peste pupăză, sufără de amnezie selectivă în cazul contractelor cu giganţi ca Bechtel; un ministru al Mediului cu nume predestinat; o sumedenie de experţi şi specialişti RMGC; un director de institut demis la scurt timp după aceea; aşa-zişi protestatari, dintre care unii au preferat să nu ia cuvântul şi, în principiu, mai toată fauna guvernamentală.
Ipocrizia şi prostia au atins apogeul când, iată, Comisia Roşia Montană a decis să îşi schimbe numele, la rândul ei, în Comisia Marilor Proiecte şi să modifice legea. O lege cu dedicaţie, cum precizează, cu detalii, unele site-uri şi o lege pentru care Elveţia politicii româneşti mai are nevoie de timp ca să dezbată.
Între timp, liberalii, care se declaraseră ferm împotriva proiectului, şi-au dat, în principiu, acordul. După săptămâni întregi în care au jucat rolul celor care apără Piaţa, îngeri ai protestatarilor, vajnici justiţiari, două-trei modificări acolo au făcut PNL să cârmească înspre Munţii Apuseni, ca un Titanic mai prăpădit, gata de coliziune.
