Remus Borza s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori, acesta declarând că a fost citat de marţi, dar că nu s-a putut prezenta până acum din motive obiective.

Borza nu a precizat în ce dosar a fost chemat pentru a fi audiat, arătând că va da mai multe declaraţii la ieşirea de la DNA.

Numele lui Remus Borza apare în dosarul de mită privind vânzarea de energie, în care au fost arestaţi Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă.

Avocaţii lui Ioan Mihăilă au arătat, marţi, la judecarea recursului împotriva arestării preventive a clientului lor, că denunţătorul din dosar, Remus Vulpescu, a încheiat la un moment dat un contract de 2,2 milioane deeuro cu firma avocatului Remus Borza, „dar nimeni nu observă”.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.