Pe 23 aprilie, Adunarea Naţională a adoptat legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex cu o majoritate covârşitoare de 331 de voturi „pentru” şi 225 „împotrivă”. Această reformă nu a fost deloc un proces uşor: luni de zile, oamenii au organizat proteste ample, invadând străzile Parisului, violenţa verbală şi fizică a dus la stagnarea dezbaterilor parlamentare, politicienii marcanţi au primit ameninţări cu moartea, grupările extremiste s-au ciocnit cu forţele de ordine, atacând şi persoanele care aveau legături cu mişcarea pentru drepturile homosexualilor. Mulţi se aşteptau la proteste de stradă din partea activiştilor civici de stânga, însă puţini şi-au imaginat că opoziţia de ordin cultural faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex ar putea duce la convergenţa elementelor de dreapta. Acest lucru indică o despărţire radicală de poziţia conservatoare a dreptei republicane care a refuzat întotdeauna o alianţă cu extrema dreaptă.
Impact
- Protestele pot deveni şi mai violente, deoarece grupările extremiste deturnează protestele paşnice pentru a bloca legea în faza finală de adoptare.
- Problema va continua să constituie un punct de convergenţă, în jurul căruia Uniunea pentru o Mişcare Populară, partid de centru-dreapta, se poate coaliza cu Frontul Naţional, partid de extremă-dreapta.
- A determinat Biserica Catolică să intervină în politica unei ţări oficial seculare, în care religia nu este prezentă în spaţiul public.
Urmări
Opoziţia partidelor de dreapta faţă de căsătoriile între homosexuali va continua să conteste reforma. În prezent, aceasta urmează să fie dezbătută în cadrul Consiliului Constituţional, în urma unui recurs al oponenţilor care susţin că legea încalcă principiile fundamentale ale egalităţii pentru adulţi şi copii şi că, grăbind dezbaterile şi votul parlamentului, guvernul face abuz de putere. Demonstraţiile publice, programate pentru datele de 5 şi 26 mai, vor continua, în timp ce controversele vor slăbi şi mai mult poziţia preşedintelui Francois Hollande, în sensul în care acesta a extins capitalul politic asupra unei probleme pe care mulţi o percep ca fiind mai puţin importantă decât economia. Pe termen mai lung, coaliţia aripei de centru-dreapta şi a celei de extremă-dreapta s-ar putea traduce printr-o realiniere politică pentru alegerile municipale şi europene din martie şi, respectiv, mai 2014.
Analiză
Franţa este a paisprezecea ţară din lume care a adoptat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Mulţi s-au aşteptat ca reforma să aibă loc, întrucât aceasta făcea parte din platforma electorală de anul trecut a preşedintelui François Hollande. Ultimele cinci luni de dezbateri parlamentare şi proteste de stradă au fost marcate de violenţă şi, totodată, de o rară resurgescenţă a homofobiei în Paris şi Lyon.
Mişcarea de protest a fost ea însăşi un amestec ciudat, excentrica membră a elitei sociale pe nume Frigide Barjot (sau „nebuna frigidă”, nume care trimite la vedeta franceză de cinema Brigitte Bardot) devenind figura emblematică puternic mediatizată a protestelor, în timp ce mişcarea a fost finanţată şi sprijinită substanţial de aripa cea mai conservatoare a Bisericii Catolice. Oponenţii şi-au centrat argumentele pe problema adopţiei şi creşterii copiilor de către cupluri homosexuale; în schimb, au preferat să se alăture Pactului Civil de Solidaritate (PACS), o uniune civilă aflată în vigoare din anul 1999:
- Deşi iniţial era destinat cuplurilor homosexuale, la ora actuală PACS este utilizat în mare parte de cuplurile heterosexuale.
- Pactul conferă cuplurilor (heterosexuale sau homosexuale) multe drepturi şi responsabilităţi, însă nu atât de multe precum cele conferite prin actul căsătoriei.
- Pactul nu permite adopţia simultană a copiilor (totuşi, partenerii îi pot adopta, indiferent de identitatea de gen sau orientarea sexuală a acestora)
În timpul celui mai mare protest care a avut loc pe 13 ianuarie, organizatorii au declarat că numărul demonstranţilor de pe străzile Parisului s-a ridicat la aproximativ 1,5 milioane, deşi poliţia a afirmat că numărul acestora a fost de trei ori mai mic.
Problema controversată a adopţiilor
Referitor la căsătoria între persoane de acelaşi sex, opinia publică franceză este destul de clară: o dată cu intrarea în vigoare a PACS, sprijinul acordat legalizării casătoriei între persoane de acelaşi sex a crescut constant, ajungând astfel la un nivel de aproape două treimi:
În mare parte, opinia publică franceză agreează căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, însă nu şi adopţia copiilor de către cuplurile homosexuale.
Cu toate acestea, sprijinul acordat adopţiei copiilor de cupluri homosexuale este vizibil mai mic. Mai mult, acesta a scăzut din noiembrie 2012, dată la care au început dezbaterile parlamentare.
Dificultatea de a identifica tendinţa clară de a sprijini sau de a se opune acestei iniţiative rezidă în faptul că actul căsătoriei conferă cuplurilor homosexuale dreptul de a adopta copii. Potrivit unui sondaj Ifop efectuat în această lună, când cele două aspecte nu sunt separate, ci legate unul de celălalt în momentul în care sunt evidenţiate în faţa respondenţilor, sprijinul acordat căsătoriei între persoane de acelaşi sex scade la 37%, doar 34% agreând actualul Pact Civil de Solidaritate, în timp ce 24% resping atât ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, cât şi adopţia de către cuplurile homosexuale.
Distragerea atenţiei de la problemele economice
Deşi căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este o prioritate în rândul publicului francez, iniţiativa a dus la proteste mult mai violente, în comparaţie cu orice altă reformă propusă de guvern.
Mai mult, publicul francez nu pare să considere căsătoria între persoane de acelaşi sex drept o prioritate în actualul context economic. În mod constant, analiştii atrag atenţia asupra faptului că această problemă poate fi percepută ca o diversiune salutară atât pentru guvern, dornic să distragă atenţia de la problema şomajului (Ministerul Muncii a confirmat ieri că aproape 3,2 milioane de persoane, cu 11,5% mai mult decât anul trecut şi cu 1,2% mai mult decât în februarie, îşi caută în prezent un loc de muncă în Franţa), cât şi pentru opoziţia care este în continuare afectată de luptele politice interne.
Revenirea dreptei culturale?
Dată fiind starea economică şi socială actuală a Franţei, mulţi s-au aşteptat ca protestele de stradă să izbucnească în primăvară. Totuşi, lumea se astepta ca acestea să fie organizate de aripa stângă. În ciuda procentului scăzut de susţinători ai iniţiativei lui Hollande (care a atins acum pragul istoric de 25%), precum şi a semnelor unei tensiuni crescânde în interiorul majorităţii prezidenţiale, acest lucru ar putea avea loc – un protest este programat pe data de 5 mai, în aceeaşi zi în care se va desfăşura şi următoarea demonstraţie împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex; ambele evenimente vor marca prima aniversare a alegerii lui Hollande în funcţia de preşedinte.
Cu toate acestea, implicaţia politică cea mai importantă pe care a avut-o până acum protestul împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex este convergenţa de ordin cultural a dreptei, între Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) condusă de Jean-Francois Cope şi Frontul Naţional de extremă-dreapta (FN) condus de Marine Le Pen. Ambele partide şi-au revendicat rădăcinile catolice în faţa a ceea ce liderii acestora au catalogat în mod repetat ca fiind „o reformă civilizaţională” prin care înţeleg o reformă care ar putea modifica însăşi baza societăţii şi culturii franceze. Acesta nu este un lucru obişnuit în Franţa, deoarece religia nu ocupă un loc important nici în spaţiul public, nici în cadrul dezbaterilor publice.
Mult mai important este faptul că liderii naţionali ai UMP şi FN au protestat pentru prima dată în tandem, deputatul parlamentar FN Gilbert Collard fiind întâmpinat de liderii UMP în primul rând al mulţimii care a protestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex pe 21 aprilie.
