Dupa prezentarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, presa internationala a prezentat reacţiile politicienilor şi a precizat că referendumul ar putea să nu fie validat.

AFP a transmis că „Preşedintele român suspendat Traian Băsescu a afirmat duminică seară că a evitat destituirea, românii respingând, conform acestuia, „lovitura de stat” a majorităţii de centru-stânga împotriva sa prin neparticiparea la vot în număr suficient pentru validarea referendumului privind plecarea sa

Din partea premierului au preluat afirmaţia potrivit căreia „nimeni nu poate „ignora voinţa” a milioane de persoane care au votat în cadrul referendumului pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, a cărui validitate este încă incertă”. Totodată, France Presse a prezentat declaraţiile preşedintelui interimarCrin Antonescu, anunţând că “majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curţii Constituţionale chemată să valideze sau nu referendumul pentru destituirea şefului de stat suspendat Traian Băsescu“.

BBC News a titrat că „Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit unui referendum privind suspendarea sa. La închiderea secţiilor de vot cifrele arătau o participare mai mică de 50 la sută, cifră necesară pentru validarea rezultatelor”. Postul TV CNBC a preluat rezultatele exit-poll-ului realizat de Operations Research şi anunţă astfel că 87% dintre voturile de la referendum au fost pro demitere, precizând că românii „au votat pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, însă participarea redusă ar putea invalida referendumul”.

Bloomberg a scris: “Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este invalid, arată exit-poll-urile. Preşedintele român Traian Băsescu a supravieţuit unei a doua tentative de destituire în cinci ani după ce un boicot al votanţilor a invalidat referendumul organizat de premierul Victor Ponta pentru eliminarea lui Băsescu“. Reuters a anunţat de asemenea că „Preşedintele român şi-ar putea păstra poziţia”, întrucât „Participarea redusă la referendumul de sâmbătă pentru destituirea preşedintelui român Traian Băsescu pare probabilă să împiedice eforturile adversarilor săi de a îl elimina din funcţie“.