Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat duminică, într-o emisiune televizată, la postul Digi24, că la Tarom există un “grav conflict de interese” și că va trimite Corpul de control pentru a investiga contractele și activitatea companiei.

Sigur că o să investigăm, trimitem corp de control și o să investigăm nu numai activitatea pe care dl. Demetriade – și nu numai dl. Demetriade – a desfășurat-o, ci și toate contractele care au fost derulate în ultima perioadă”, a precizat Ramona Mănescu.

Aceasta consideră că aducerea în conducerea Tarom a directorului executiv Demetriade, reprezentant în România al mai multor companii aflate în concurență cu acesta, reprezintă un grav conflict de interese.

Putem vorbi de un conflict de interese (aducerea lui Demetriade la conducerea Tarom – n.r.). Întrebarea mea e de ce Consiliul de Administrație a intrat în mod voit într-o situație de genul acesta, de ce a creat premisele acestui conflict de interese”, a declarat ministrul Transporturilor.

Ramona Mănescu a declarat că, atât la Tarom, cât și la alte companii subordonate ministerului Transporturilor, nu există instrumente prin care să instituția pe care o conduce să poată evalua performanțele managerilor privați.

Toate aceste contracte de management ale membrilor Consiliilor de Administrație nu au criterii de performanță măsurabile. Cum poate acționarul majoritar să tragă la răspundere un membru al CA, respectiv pe dl. Pascariu, să spunem, dacă în contractul său de mandat nu sunt criterii de performanță măsurabile?”, a arătat Ramona Mănescu.

Ministrul a precizat că această situație va fi schimbată cu ajutorul Băncii Mondiale, care va asigura asistență tehnică pe mai multe domenii, inclusiv pe acesta, al managementului privat.

 “Am convenit cu Banca Mondială să stabilim într-un ghid criteriile de performanță pentru toți cei care sunt implicați în managementul privat și să creăm un moment din care să putem să evaluăm acești manageri privați, să le putem evalua contractele de mandat, în așa fel încât dacă noi constatăm, ca acționar majoritar, că undeva este o problemă, să nu lăsăm să treacă patru ani, după care să constatăm că a murit compania sau a falimentat”, a mai spus Mănescu.