Aproximativ 15 persoane, unele dintre acestea menţionând că au protestat în Piaţa Universităţii, au susţinut, joi, la comisia specială pentru Roşia Montană, oprirea exploatării, spunând că cei care manifestează în stradă doresc retragerea acestui proiect.

Aceste persoane au venit în nume personal la comisia parlamentară Roşia Montană după ce s-au înscris pe site-ul comisiei.

„Nu mă aştept la compasiune din partea voastră. Am venit pentru a arăta un profil de protestatar. Nu-i meseria noastră să stăm pe străzi. Nu vă puteţi bate joc de noi”, a spus unul dintre cei care au vorbit în comisia parlamentară.

„Strada vrea ca proiectul de la Roşia Montană să fie retras, voinţa străzii este ca proiectul să fie retras”, a precizat o altă persoană prezentă la lucrările comisiei.

De asemenea, persoanele care au venit să susţină retragerea proiectului Roşia Montană au arătat că nu există argumente pro-exploatare, că „cianura nu se duce niciodată” sau că „după 16 ani firma care exploatează va da faliment şi va lăsa gunoiul” în ţară.

Majoritatea celor prezenţi la comisie a susţinut că zăcământul de la Roşia Montană este de importanţă strategică, întrebând cum a putut fi acordată o licenţă de exploatare în 1999 fără licitaţie.

Alţii s-au arătat în general nemulţumiţi de clasa politică şi de faptul că politicienii din comisie nu le răspundeau la întrebări.

„Nu ni se răspunde la întrebări. Puteam să ne răspundem între noi pe Facebook”, a apreciat unul dintre protestatarii veniţi la comisie.

Parlamentarii din comisia pentru Roşia Montană au susţinut că nu au luat nicio decizie, că ascultă toate punctele de vedere şi că vor face un raport până pe 20 octombrie.