Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe cea ajustată sezonier, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), relatează Agerpres.

Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei trimestre a fost de peste 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de circa 498,48 miliarde de lei pe cea brută.

La creșterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului (-0,5%). Comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante au avut o contribuție pozitivă de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB și al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.

Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%, comparativ cu trimestrul II 2015. Față de același trimestru din anul 2014, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.