Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat joi că, prin intermediul unor filiale ale Camerei de Comerţ a României ce vor fi deschise în ţările în care trăiesc comunităţi mari de români, se va înfiinţa o reţea de magazine în care să se poată vinde produse alimentare tradiţionale româneşti.

“În luna august vom avea o săptămână dedicată diasporei, comunităţilor româneşti, în a doua jumătate a lunii august, când, pe mai multe secţiuni, vom prezenta proiectele, programele pe care le adresăm comunităţii noastre. Unul dintre acestea este programul de artă populară românească, un altul fiind cel de deschidere a unor reprezentanţe ale Camerei de Comerţ a României în zonele unde trăiesc comunităţile mari de români, proiect care vizează coagularea mediului de afaceri românesc din afară. Chiar dacă firmele sunt înregistrate în Italia şi Spania, ele au patroni români şi o cifră relevantă în acest sens poate fi faptul că în Italia sunt circa 45.000 de firme care au proprietari sau asociaţi români”, a spus David într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că pentru a coagula aceste comunităţi de afaceri în jurul unor proiecte, şi-a propus să deschidă, prin intermediul Camerei de Comerţ, un lanţ de magazine, în încercarea de a le oferi comunităţilor mari de români oportunitatea de a consuma produse făcute în România.

“E uşor de înţeles această idee, pentru că sunt convins că de la o anumită vârstă încolo toţi românii care trăiesc în afară îşi amintesc cu drag de produse tradiţionale, ciocolata cu rom, o anumită ţuică, covrigi tradiţionali dintr-o anumită zonă, ca să nu vorbesc de cârnaţi, salam sau brânzeturi, din care avem o largă varietate. Noi vrem să îndreptăm atenţia şi posibilitatea lor de a cumpăra produse fabricate în România, produse alimentare în principal, din comunităţile unde trăiesc, să nu mai vină doar în vacanţă să îşi ia câte ceva, ci să poată să acceseze aceste produse printr-o reţea de magazine pe care mediul de afaceri le va deschide, le va promova. Eu cred că la comunităţile mari, Italia şi Spania, unde avem un număr semnificativ de români, pot să reprezinte în sine o piaţă de desfacere pentru produsele româneşti”, a afirmat ministrul delegat.

David a menţionat că parte a acestui proiect va fi şi organizarea a două târguri în ţările în care sunt comunităţi mari de români în jurul datelor de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, şi 30 noiembrie, Ziua naţională a românilor de pretutindeni, târguri sub titulatura “Produs în România”, care să reunească producătorii autohtoni care vor dori să-şi vândă produsele acolo.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a mai spus că a început deja activitatea grupului de lucru privind simplificarea documentelor consulare, care va trece în revistă toate documentele pe care serviciile consulare le fac pentru comunitate, în scopul de a simplifica atât documentaţia, cât şi procedurile.