Muzeul va fi amenajat în Cetatea Râşnov și va permite vizitatorilor să facă o călătorie virtuală în timp prin intermediul peliculelor istorice. „Fortificaţia a fost decorul preferat pentru regizorii care au făcut diverse filme istorice, de-a lungul anilor. Din 2009, am început să organizăm şi Festivalul Filmului Istoric şi de fiecare dată am făcut şi câte o expoziţie cu această tematică. Astfel, am strâns până acum o serie de afişe şi documente cu privire la aceste filme“, a explicat istoricul Nicolae Pepene. În cetate s-au filmat printre alte peliculele Dacii şi Nemuritorii.

Muzeul va avea trei săli. Una va fi dedicată filmului românesc, în cea de a doua se vor expune obiecte preţioase de recuzită, iar în cea de-a treia se vor face proiecţii de film şi conferinţe. Nicolae Pepene doreşte ca în august să iabă loc prima expoziţie în acest muzeu.