Premierul Dacian Cioloș a avut miercuri și joi, la Paris, întrevederi cu președintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, și cu președintele Adunării Naționale, Claude Bartolone, transmite Agerpres.

În cadrul discuțiilor a fost subliniată „necesitatea impulsionării dialogului parlamentar dintre cele două țări, în vederea valorificării potențialului real de cooperare în domeniile de interes comun, cu accent pe dimensiunea economică”.

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, „au fost abordate subiecte de pe agenda bilaterală, precum viitorul Uniunii Europene, și a fost menționată contribuția comunității de români din Franța la dezvoltarea societății franceze”.

La finalul întrevederii cu președintele Senatului francez, premierul Cioloș a semnat în Cartea de Onoare a Senatului.