Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu condamnă atacurile din capitala Franței și consideră că ceea ce s-a întâmplat e ”o probă sângeroasă a falimentului politicii de securitate în Europa”.

”Sunt solidar cu poporul francez, sunt solidar cu Franța, patria drepturilor omului, în fața valului de barbarie care a curmat vieți nevinovate și a lovit din nou în plin felul nostru de viață european! Condoleanțe familiilor îndoliate și poporului francez!”, arată Predoiu, potrivit Agerpres.

În opinia acestuia, este momentul să se regândească securitatea continentului și a cetățenilor europeni.

”Ceea ce s-a întâmplat e o probă sângeroasă a falimentului politicii de securitate în Europa. E momentul să regândim securitatea continentului și a cetățenilor europeni. E momentul să înțelegem că efectele sunt în Europa, dar cauzele sunt în Orientul Mijlociu. Avem deficit de securitate internă în Europa, avem deficit de politică externă europeană în Orientul Mijlociu, avem deficit de prezență militară europeană în teritoriile de bază ale terorismului”, subliniază liberalul.

În context, acesta consideră necesară mărirea bugetelor diplomației, dar și a celor militare.

”Să mărim bugetele diplomației. Să mărim bugetele militare. Să mărim bugetele pentru intelligence. Să facem armata europeană și poliția europeană a frontierelor. Să regândim filosofia și politicile pentru a transforma ciocnirea civilizațiilor în coexistența lor pașnică. Cu inteligență, dar și cu forță. Măsurile de ‘sigilare’ a frontierelor trebuie doar să acompanieze politici diplomatice și militare de destructurare a bazelor terorismului”, mai spune Predoiu.