Aflat joi, la ieşirea de la ceremonia de inaugurare a Centrului tehnologic al Deutsche Bank la Bucureşti , premierul Victor Ponta a declarat că vizita de analiză a delegaţiei FMI în România s-a amânat până după alegerile europarlamentare, lucru valabil pentru toata Europa.

Aşa au discutat cu noi. Până se încheie, în toată Europa, nu doar în România, campania pentru alegerile europarlamentare nu au asemenea vizite de analiză. Imediat după se vor afla aici. Dar, ştiţi foarte, bine în ultimul board al FMI s-a aprobat raportul privind România în sens pozitiv. Comisia Europeană a emis recent raportul de ţară pentru România cu o creştere a estimărilor privind creştere economică. Deci, din toate aceste puncte de vedere, în ceea ce priveşte toate ţintele de deficit, de încasări bugetare, de reforme structurale suntem cu toate la zi” a afirmat Ponta, întrebat despre absenţa delegaţiei FMI din România în luna aprilie şi lipsa unei explicaţii a acestei absenţe.