Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că el are obligaţia să urmărească desfăşurarea proiectelor, spre deosebire de ceilalți lideri politici.

Eu am o dublă sarcină, mai puțin cea de campanie. Profit de aceste momente ca să văd cum merg proiectele de care suntem responsabili. De aceea, spre deosebire de alți lideri politici, eu am obligația să văd ce se întâmplă cu autostrăzile, spitalele, școlile. Îmi este extrem de util, pentru că, atunci când merg şi le văd eu sau când merg alți miniştri, putem să vedem și ce nu merge ca să îndreptăm„, a spus Ponta legat de implicarea sa la diverse acțiuni în țară.

Victor Ponta participă vineri la evenimentul „TSD RULZ — Primăvara Social Democrată”, prin care 5.000 de tineri social-democrați își vor arăta susţinerea pentru candidații Alianței Electorale PSD-UNPR-PC la Parlamentul European.

În context, preşedintele TSD, deputatul Mihai Sturzu, s-a arătat încântat de numărul mare de tineri membri ai TSD prezenţi la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului şi de susţinerea pe care ei o manifestă pentru preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.