Energia este cea mai eficientă „armă” şi cel mai important mijloc de dezvoltare, iar România, Bulgaria şi Serbia trebuie să accelereze proiectele de infrastructură energetică necesare pentru a asigura economiilor lor energie sigură şi la preţuri competitive, a declarat vineri premierul Victor Ponta, la Craiova, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologii săi bulgar, Boyko Borisov, şi sârb, Aleksandar Vucic,

Spuneam în întâlnirea cu cei doi prim-miniştri că, azi, energia este de fapt cea mai eficientă armă şi cel mai important mijloc de dezvoltare şi împreună, Bulgaria, Serbia şi România trebuie să accelereze proiectele de infrastructură energetică care să ne permită să fim conectaţi, să avem acces la piaţa europeană şi mondială, şi să oferim economiei din cele trei ţări energie sigură şi la preţuri competitive„, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Totodată, premierul român a evocat importanţa infrastructurii energetice şi cea a dezvoltării infrastructurii de transport care leagă cele trei ţări, prin proiecte comune, şi a făcut referire la faptul că un rol important trebuie să îl aibă Strategia Dunării.

Ne leagă Dunărea şi Strategia Dunării care poate atrage investiţii şi proiecte importante, dar trebuie să avem proiect comune în ceea ce priveşte transportul, infrastructura rutieră, autostrăzi, drumuri, poduri care să lege cele trei ţări„, a mai spus Ponta.