Premierul Victor Ponta a declarat că a avut o discuţie cu ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini, după ultimele declaraţii ale acesteia legate de Guvern, şi a precizat că nu are „o problemă” cu aceasta, dar că trebuie să se obişnuiască mai mult cu poziţia de ministru când vorbeşte cu presa.

„Am avut o discuţie cu doamna Grapini. Nu am o problemă, dimpotrivă, eu apreciez eforturile pe care le face doamna Grapini. Cred că trebuie să se obişnuiască mai mult cu poziţia de ministru, că nu mai e, aşa, un producător de textile care vorbeşte cu presa. Când vorbeşte cu presa ca ministru, orice greşeală, orice echivoc de abia aşteaptă să ţi-o scoată din context”, a spus Ponta.

Premierul a adăugat că Grapini este afectată de criticile primite din partea unor parlamentari pentru proiectul privind impozitul forfetar, precizând că el apreciază activitatea acesteia.

Grapini a declarat, marţi, la conferinţa Mediafax Talks about SME’s, că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru carevine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri.

Aflat la Vilnius, premierul Victor Ponta a declarat că responsabilitatea relaţiei cu mediul de afaceri revine în primul rând chiar ministrului delegat pentru IMM, Maria Grapini, şi că, dacă aceasta este nemulţumită, cum a afirmat la conferinţa Mediafax, atunci sigur va fi găsit un ministru mai bun.

Ulterior, Grapini a declarat pentru Mediafax că va demisiona dacă premierul Ponta îi va cere să părăsească funcţia, menţionând că îşi asumă afirmaţiile de la conferinţa Mediafax Talks about SME’s referitoare la activitatea Guvernului.