Premierul Ponta susţine că nu a primit niciodată informări din partea serviciilor de informaţii privind comiterea unei fapte penale sau ilegalităţi privind proiectul Roşia Montană şi afirmă că este convins că preşedintele Băsescu, „om democrat şi onest”, va spune dacă a primit cumva asemenea date.

„Eu cred că dumneavoastră veţi merge în primul rând la cel care este de 10 ani preşedintele României şi care numeşte şefii de servicii şi îl veţi întreba dacă a primit informări, că dânsul o zi este pentru Roşia Montană, o zi este contra, depinde de cum îl întrebaţi. În ceea ce mă priveşte, nu ştiu în ce măsură documentele cu caracter confidenţial – primesc informări şi lucrez foarte bine, sunt mulţumit de ceea ce primesc de la serviciile de informaţii, şi SRI, şi SIE – din câte ştiu, şi asta iarăşi trebuie să vă confime domnul Meleşcanu, nu am primit niciodată, de când sunt prim-ministru, vreo informaţie privind comiterea unei fapte penale sau ilegalitate legate de acest proiect. Dacă preşedintele României, în ultimii 9 ani de când stă pe la Cotroceni, a primit asemenea informaţii, sunt convins că, fiind un om democrat şi onest, vă va spune”, a afirmat Ponta.

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că, în ultimii zece ani, instituţia pe care o conduce a făcut zeci de informări în legătură cu Roşia Montană, care au fost trimise Preşedinţiei, primului ministru şi ministerelor economice.

Meleşcanu a fost întrebat de jurnalişti dacă SIE a făcut informări legate de Roşia Montană, Meleşcanu precizând că, în perioada 2002-2013, au fost făcute zeci de informări care au fost trimise către beneficiarii legali, respectiv Preşedinţie, premier şi ministerele economice.

„Nu avem o informare, ci avem câteva zeci de informări pe acest subiect care au fost transmise beneficiarilor de specificul nostru de activitate, respectiv probleme legate de bonitate, seriozitate, forţe ostile, favorabile proiectului respectiv. (…) În perioada 2002-2013”, a declarat Teodor Meleşcanu.