Vestea a fost adusă de fostul președinte PNL, Ludovic Orban, imediat după ședința Biroului Politic Național. Orban a spus că doar o treime dintre membrii Biroului s-au opus unei colaborări cu PSD și a numit “penibile” argumentele aduse în favoarea acestei decizii.

“Oamenii nu ne-au votat pe 6 septembrie ca să facem un guvern cu PSD. A fost pomenit un termen de două săptămâni. Dacă este să se dea un mandat, să se dea un mandat serios, care să cuprindă toate elementele esențiale și lucrurile la care PNL nu poate renunța”, a mai spus Orban.

Ședința de astăzi a liberalilor a avut loc după ce conducerea PSD a votat în unanimitate, în această dimineață, pentru formarea unui guvern cu PNL, iar apoi și UDMR a luat o decizie similară.

Miercurea trecută, Florin Cîțu dădea de înțeles că a agreat cu USR refacerea coaliției, însă în ziua următoare spunea că a găsit puncte comune cu PSD: “Dacă reușim să formăm un guvern stabil cu PSD, este OK”. Ulterior, Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, declara că ministerele vor fi împărțite în baza rezultatelor obținute la alegerile parlamentare din 2020, câștigate de formațiunea pe care o conduce.

La finalul întâlnirilor din săptămâna trecută, șefii de partid au spus că nu și-au împărțit ministerele, nici că au făcut propuneri pentru funcția de premier. Totuși, PNL și PSD transmiteau că vor merge la consultările cu președintele Iohannis fiecare cu câte o propunere de prim-ministru.