Ministrul Muncii, Rovana Plumb, spune că atât ea, cât şi ministrul Finanţelor şi premierul Ponta au vrut să includă majorarea salariilor demnitarilor în pachetul de legi pentru bugetari, dar că au fost informaţi că există ”o decizie preşedinte-premier interimar de a adopta această măsură mai rapid”.

Atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precum şi premierul Victor Ponta am dorit să includem mărirea salariilor demnitarilor în pachetul mai larg de măriri de venituri pentru toţi bugetarii. Adică, în noua Lege a salarizării. În acelasi timp, am fost informaţi că există o decizie comună a preşedintelui României şi a Prim-ministrului interimar de a adopta această măsură mai rapid. Evident, nu am dorit să contestăm o astfel de decizie. În urma intervenţiei de ieri a domnului consilier prezidenţial, Dan Mihalache, care a infirmat că preşedintele ar fi dorit adoptarea acestei măsuri mai rapid, am constatat în mod evident că am fost în faţa unei neînţelegeri. Prin urmare, vom amâna intrarea în vigoare a acestei măsuri şi vom reveni la planul iniţial – acela de a include această măsura în Legea salarizării”, a declarat Rovana Plumb, potrivit Mediafax.

Gabriel Oprea a declarat vineri că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar ”ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”. El a adăugat că Ponta şi Iohannis ”s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că nu a fost de acord cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, susţinând că acestea vor fi mărite odată cu salariile bugetarilor, urmând să fie emisă o nouă ordonanţă în acest sens.