Revendicările angajaților din administrația publică locală sunt parțial rezolvate, însă pentru unele, cum ar fi majorarea salariilor cu 25% sau acordarea de norme de hrană sau tichete de vacanță, sunt necesare discuții suplimentare, în primul rând pentru că nu se știe exact care este nivelul salariilor în domeniu, susține ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

„Există un protest sindical de amploare la nivelul autorităților publice locale. Sunt solicitate patru lucruri. O să încep cu numărul 4: eliminarea unui articol (3,1 (4)….) din Ordonanța 20 privind salarizarea în sectorul public. (…) Aici este vorba despre o interpretare eronată, pentru că acest articol se referă strict la persoanele care lucrează pe proiecte cu fonduri europene. Cu alte cuvinte, dacă am un consilier în administrația locală care lucrează temporar pe fonduri europene și are un bonus în acest sens, nu voi putea ridica salariile tuturor consilierilor la acel nivel”, a declarat marți Pîslaru în cadrul unei conferințe pe teme de administrație locală.

Mai mult, el a precizat că autoritățile publice locale se află pe locul patru în topul beneficiarilor Ordonanței 20, cu o alocare de 372,9 milioane de lei, după ce estimarea inițială fusese de 170 de milioane de lei.

Referitor la solicitarea de majorare a salariilor cu 25%, ministrul Muncii a spus că înainte de această măsură ar trebui să se știe exact care sunt salariile în acest sector.

„În perioada în care am lucrat la Ordonanța 20, am obținut o poză perfectă a modului în care operăm în această societate: în momentul în care am transmis către dumneavoastră (unități administrativ teritoriale — UAT-n.r.) cerința să putem avea grilele de salarizare din fiecare UAT pentru a ști care este situația, din 3.300 de solicitări trimise am primit 1.000 de răspunsuri, din care doar două treimi erau utilizabile: fie nu erau în formatul cerut, fie inutilizabile. Asta ne-a dus într-o situație în care practic noi în continuare nu avem o imagine asupra modului în care salarizarea la nivel local se întâmplă. Dacă vrem o politică publică de calitate trebuie să contribuim cu toții pentru a avea date de calitate”, a explicat Pîslaru, conform Agerpres.

El a precizat că nici reprezentanții sindicatelor din domeniu nu au evidența salarizării în sectorul public local. Inclusiv la Minister se lucrează cu datele din 600 de primării, care sunt extrapolate pentru o imagine aproximativă a situației.

În aceste condiții, ministrul propune înființarea unui sistem Revisal, similar celui din sectorul privat, pentru salariile din sectorul public.

„Această situație nu este firească. Am avut bătălii în tranșee să obținem datele din educație și sănătate, în apărare și în Ministerul Public. Cum poți avea o discuție dacă nu ai date de la salariul de bază până la câștigul net. Noi avem datele cu salariile din mediul privat și nu le avem pe cele din sectorul public”, a explicat oficialul citat.

Cu privire la alocarea, de către unitățile care își permit, de norme de hrană și vouchere de vacanță pentru salariați, ministrul Muncii a spus că trebuie definit foarte bine indicatorul care arată faptul că o primărie își permite sau nu acest lucru și găsită o soluție pentru a nu apărea diferențe semnificative între diferite unități.

„Jumătate din UAT-urile din țară nu își acoperă cheltuielile curente din veniturile curente”, a mai spus Pîslaru.