Patima noastră a început în Săptămâna Patimilor. În 2009, l-au arestat prima dată pe Gigi Becali. Timp de o lună, am fost intoxicați de spectacolul mediatic creat în jurul cătușelor puse la mâinile auto-intitulatului Mântuitor al neamului românesc.
Presa din România a simțit bine momentul – în goana nebună după audiență, zumzăitul cătușelor și circul mediatic sunt mană cerească. A venit apoi rândul lui Dan Diaconescu să facă spectacol. Întâi cu cătușe, apoi cu joaca de-a privatizarea.
Năstase le-a oferit și el pe toate: cătușe, tentativă (eșuată!) de sinucidere și mult spectacol. Sorin Blejnar și Codruț Marta au făcut o aroganță – și presa a speculat la maxim momentul: știri, dezbateri non-stop, scenarii fanteziste au acaparat agenda media.
Apoi, l-au aresat iar pe Becali. De câteva săptămâni, presa vuiește: ce face Gigi la Rahova, ce mănâncă Gigi la Rahova, cum doarme Gigi la Rahova, cum face Gigi duș la Rahova sau cum se roagă Gigi la Rahova.
Pe 23 mai, România a plătit o datorie de aproximativ 165 de milioane de euro către FMI. Între timp, presa vuia și prezenta aventurile lui Gigi în pușcărie. De la politicieni cu rand în stat, până la oameni obișnuiți, cu toții și-au dat cu părerea despre nou apărutul subiect de presă. Și uite așa – datoria către FMI a trecut neobservată. Destul de convenabil pentru polticienii din România, am zice.
Pentru ca un sistem să funcționeze bine, e nevoie de un parteneriat corect, politicieni, mass – media și cetățeni. Parteneriatul dintre politică și presă funcționează bine, după cum se vede. În această ecuație, românul rămâne mereu pe ultimul loc. E piesa sacrificată în jocurile lor pentru putere.
Mai face Becali ceva, mai încearcă Diaconescu o privatizare, se mai face Voiculescu că pleacă în vacanță și agenda media e rezolvată. Adevăratele probleme care îi frământă pe politicieni și care ar trebui să intereseze orice român rămân pe dinafară. Puțin mediatizate și acoperite de presă, evenimente precum datoria către FMi sau protestele împotriva gazelor de șist rămân mereu pe lângă.
Agenda media se face în funcție de interesele lor, în funcție de interesele celor influenți. Din ce în ce mai creduli, cetățenii acceptă, se luptă și protestează pentru non-valorile promovate de ei. Se luptă ca să le fie lor bine și pun umărul la îngroparea, încet, dar sigur, a societății românești.
Acum, e rândul celor care mai au ochi să vadă și urechi să audă să se ridice. A venit vremea să ieșim din letargie, să nu mai stăm pasivi. Avem puterea să tragem un semnal de alarmă și să ne împotrivim jocurilor lor. Când presa, garantul democrației, și cei cu interese, exclud interesul nostru, al cetățenilor liberi și demni, e timpul să facem ceva.
“My little droogies, its time for a little bit of the old ultraviolence”, ar zice unii. Voi, cei care încă mai aveți ochi să vedeți și urechi să auziți, ce ziceți?
