Reprezentanţii PDL îi cer premierului Victor Ponta să înceteze să mai dea „comenzi politice” justiţiei şi să caute vinovaţi în rândul liderilor democrat-liberali, în condiţiile în care, spun ei, „în USL există miniştri şi parlamentari la un pas de a fi condamnaţi pentru corupţie”.

„PDL îi cere imperativ lui Victor Ponta să înceteze definitiv să mai dea comenzi politice justiţiei cu scopul personal de a-şi regla conturile politice cu lideri ai PDL. Minciuna agresivă a lui Victor Ponta, care joi folosea instituţia Guvernului pentru a trimite un comunicat de presă în care anunţa că doctorul Lucian Duţă, lider al PDL este cercetat penal de DNA, cu scopul de a bloca numirea unui profesionist într-o instituţie a statului, a fost devoalată sec de Direcţia Naţională Anticorupţie’, susţin reprezentanţii PDL într-un comunicat remis Agerpres.

Democrat-liberalii spun că „Victor Ponta stă la masă cu miniştri şi parlamentari ai USL aflaţi la un pas de a fi condamnaţi pentru corupţie, dar caută vinovaţi în PDL”.