PDL Bucureşti cere ”cu fermitate” demisia primarului general Sorin Oprescu, pentru tot eşecul de la Primăria Capitalei, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor bucureşteni, Mihai Atănăsoaei.

„Oprescu este un laş şi principalul vinovat pentru drama când un copil a fost omorât. După cinci ani de mandat ne confruntăm cu aceleaşi probleme. (….) Referendumul nu este decât o tergiversare iresponsabilă a unei situaţii care creează victime, (…) laşitatea maximă de care dă dovadă Sorin Oprescu transferând răspunderea unor măsuri de pe umerii săi, ca factor decident, pe umerii bucureştenilor. Referendumul este inutil din punct de vedere practic – cere bucureştenilor ‘mai staţi 30 de zile’, juridic – nu produce efecte. Sorin Oprescu a avut la îndemână toate pârghiile pentru a gestiona problema câinilor fără stăpân. De când e primar Sorin Oprescu numărul persoanelor muşcate de câini s-a dublat”, a subliniat fostul prefect al Capitalei.