Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV) al preşedintelui Hugo Chavez a câştigat alegerile de duminică în cel puţin 19 din cele 23 de state, în urma unui scrutin prezentat de autorităţi ca un plebiscit în favoarea acestuia, la câteva zile după ce a fost operat de cancer.

Potrivit unor rezultate din 21 de state, publicate de către Consiliul Naţional Electoral (CNE) duminică seara, candidaţii PSUV conduceau în 19 state, iar ai opoziţiei în două. Înainte de alegeri, PSUV controla 15 state. Ulterior, CNE va anunţa rezultatele obţinute în alte două state (Bolivar şi Amazonas, sud) dintr-un total de 23.

Partidul aflat la putere a reuşit mai ales să câştige pariul de a obţine victoria în statul petrolier Zulia, cel mai bogat şi mai populat din ţară. În acest stat, candidatul PSUV Francisco Arias Cardenas l-a învins pe guvernatorul în exerciţiu Pablo Perez cu 50,99% din sufragii la 46,74%…continuarea aici.