PNL abordează alegerile locale din Bucureşti într-un mod neserios, iar partidul ar trebui să-şi pună în primul rând cenuşă în cap pentru că l-a susţinut pe Sorin Oprescu, a declarat luni, la RFI, deputatul Theodor Paleologu.

”La Cluj e foarte bine că e candidat Emil Boc, e un bun primar, care merită să fie reales. În alte locuri n-am aceeaşi părere, bineînţeles. Mi se pare că la Bucureşti abordăm alegerile locale într-o manieră total neserioasă şi chiar sinucigaşă. Nu e vorba numai de candidaţi. În primul rând, PNL-ul trebuie să-şi pună cenuşă în cap, pentru că l-a susţinut pe Oprescu. Nu a fost candidatul fostului PNL? Deci jumătate din PNL trebuie să-şi pună cenuşă în cap, pentru că l-a susţinut pe Sorin Oprescu. De asemenea, numirile de primari interimari de după suspendarea lui Sorin Oprescu sunt lamentabile, este o bătaie de joc la adresa bucureştenilor. Asta arată că în 2012, partidele, acum vorbesc de ale noastre, PNL şi PDL au făcut liste pentru Consiliul General din care nu se poate alege o personalitate cât de cât plauzibilă, e foarte grav lucrul ăsta. Iarăşi, PNL-ul nu-şi face autocritica pentru acest lucru, nu promite că va considera cu seriozitate lista consilierilor generali. Probabil vom asista la perpetuarea aceloraşi practici pur şi simplu sfidătoare la adresa cetăţenilor Bucureştiului”, a spus Paleologu.

El a adăugat că nu înțelege pe ce criterii au fost aleşi candidaţii PNL.

„Candidaţii nu înţeleg pe ce criterii au fost desemnaţi şi am impresia că sondajul care s-a făcut i-a luat în calcul numai pe amatori, numai pe cei care şi-au anunţat intenţia de a candida. Or un sondaj serios pentru aşa ceva, vorbim totuşi de Primăria Bucureştiului, trebuie să includă şi persoane care nu şi-au manifestat dorinţa asta, din motive legitime. Adică nu putem să avem un candidat numai pentru că ceilalţi sunt mai proşti, mă rog, nu toţi, dar într-adevăr cu Petre Roman ne-am fi făcut de râs, dar nu ăsta-i motiv pentru a susţine pe cineva care-i la 4% în sondaje. Eu am toată simpatia pentru Cristian Buşoi ca persoană, dar aici vorbim totuşi de lucruri serioase, vorbim de alegerile pentru primarul general al Bucureştiului, e cea mai importantă alegere din acest an. E caraghios să pui în sondaj Petre Roman, Costică Canacheu, Cristian Buşoi şi Ludovic Orban. Resursa umană a Partidului Naţional Liberal se reduce numai la ei? Dintre ăştia unii îmi sunt foarte simpatici şi unii cred că chiar ar putea pune umărul cu foarte mult folos la alegerile locale, dar din principiu e o abordare greşită, iar dacă domnul Predoiu nu schimbă acest lucru, se sinucide şi el politic, dacă nu face ceva în direcţia asta”, a completat Theodor Paleologu.

În opinia lui acestuia, „votul proporţional dă mai mare putere comitetelor centrale, conducerii centrale din fiecare partid. Conducerea centrală e cea care decide listele. Veţi vedea la alegerile parlamentare tot felul de legume congelate din istoria recentă a partidelor noastre politice, care vor fi pe primele locuri pe liste numai şi numai pentru că sunt linguşitori cu şefii partidelor. Vom avea de ales între diferite legume congelate total decredibilizate şi uzate în ochii alegătorilor, dar care sunt curtezani ai şefilor de partide. Pe aceia îi vom vedea pe primele locuri la alegeri. În mod cert, la Bucureşti aşa se va întâmpla”.