Coaliţia Naţională Siriană (CNFROS), principala grupare de opoziţie, a denunţat joi un presupus atac cu gaz toxic în zona Jobar de la periferia Damascului, informaţie a cărei veridicitate a fost pusă la îndoială de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), transmite EFE.

Într-un mail transmis EFE, un purtător de cuvânt al CNFROS afirmă că, în cursul dimineţii (de joi), a avut loc un atac ‘cu un gaz toxic’ în această zonă, dar că pentru moment nu are alte informaţii asupra naturii acestei substanţe. CNFROS intenţionează să transmită un comunicat în scurt timp în care să ofere mai multe detalii privind presupusul atac.

Directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a pus la îndoială veridicitatea acestui anunţ, declarând pentru EFE că în ultimele zile au apărut informaţii privind utilizarea de arme chimice în Siria, care nu sunt decât „zvonuri”.

Cu toate acestea, notează agenţia de presă spaniolă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Militar de la Damasc, Musab Abu Qatada, a declarat, într-o convorbire pe internet, că regimul a atacat Jobar în această dimineaţă devreme, în jurul orelor locale 02,00 (12,00 GMT), cu rachete având capete ce transportă substanţe chimice. Acesta a afirmat că cel puţin trei persoane au fost rănite la Jobar. Aceasta este una din zonele de la periferia Damascului care a fost ţinta atacului cu arme chimice din 21 august a cărui responsabilitate este atribuită de opoziţie regimului sirian.