Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a declarat pentru Digi24.ro că impactul bugetar anual al pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de CJ şi vicepreşedinţi de CJ, este cuprins între 150 şi 170 de milioane de lei. Pensiile vor fi plătite de Primării şi de Consiliile Judeţene.

Suma necesară pentru a acoperi cheltuiala Primăriilor şi a Consiliilor Judeţene urmează a fi dată de Guvern la rectificarea bugetară din această toamnă, susţine vicepremierul Daniel Suciu. Totul depinde însă de decizia ministerului de Finanţe, condus de Eugen Teodorovici, cel care a avut o dispută pe Codul Administrativ cu ministrul Dezvoltării. Eugen Teodorovici l-a acuzat pe Daniel Suciu că se foloseşte de Codul Administrativ şi de pensiile speciale pentru a-şi asigura votul delegaţilor la Congresul de săptămâna trecută. Fără acordul finanţelor şi fără acoperirea acestor cheltuieli, administraţiile locale nu au bani pentru pensiile speciale.

Codul Administrativ a fost modificat din nou în şedinţa de Guvern de miercuri şi a fost trimis la publicare în Monitorul Oficial. Odată publicată în Monitor, legea produce efecte. Astfel, foştii primari, care au împlinit 65 de ani, viceprimarii, preşedinţii de CJ şi vicepreşedinţii de CJ pot depune cerere pentru acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârstă.

Reacţia foştilor primari
Foştii primari care sunt acum aleşi în Parlament susţin că indemnizaţia pentru limita de vârstă este bine venită.

„Vă dau un exemplu de la Buşteni, un primar care a ieşit cu 1400 de lei … si directorul de școală de la Bușteni are 3400 de lei. Şi a stat 4 mandate de primar. Si atunci de ce sa nu beneficieze şi primarul? Responsabiliăţile au fost numai pe umerii primarilor”, a declarat pentru Digi24.ro Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului.

Actualul senator PSD este de părere că statul nu va cheltui prea mulţi bani cu pensiile speciale tocmai pentru că nu mai sunt mulţi foşti primari în viaţă.
„La Buşteni nu e niciun primar în viaţă care să ia pensie specială. Au decedat. Eu sunt ultimul primar în viaţă. Unde e paguba?”

Proaspăt intrat în Parlment în locul Rovanei Plumb, fostul primar al comunei Braniştea, Marian Ţachianu a declarat că ar fi preferat sporuri de vechime şi alte facilităţi acordate funcţionarilor publici, în locul pensiilor speciale.