Criticul Nicolae Manolescu a fost ales, luni, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru a treia oară consecutiv, a declarat Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al instituţiei.

Nicolae Prelipceanu a declarat că Nicolae Manolescu a fost ales preşedintele USR cu 705 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Mircea Cipariu, a obţinut 196 de voturi. Totodată, 37 de voturi au fost anulate.

După ce şi-a depus candidatura, Nicolae Manolescu a anunţat că îl va propune pe Varujan Vosganian în funcţia de prim-vicepreşedinte şi pe Gabriel Chifu în funcţia de vicepreşedinte.

Statutul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a fost modificat pe 12 martie şi i-a permis lui Nicolae Manolescu, care se afla la al doilea mandat la conducerea USR, să candideze pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al uniunii.