Propunerea rusă de a plasa armele chimice siriene sub control internaţional, pentru a le neutraliza, presupune deplina cooperare a regimului care menţine secretul asupra arsenalului său, pentru a desfăşura o operaţiune dificil de realizat în plin război civil.
Proiectul, dacă va fi pus în aplicare, ar implica o schimbare radicală a poziţiei oficiale a Damascului, care s-a ferit mereu să adere la Organizaţia convenţiei privind interzicerea armelor chimice (OIAC), pentru a nu fi nevoit să dea socoteală pentru un arsenal a cărui existenţă a fost negată până recent.
Acest arsenal este considerat „unul dintre cele mai importante din lume” şi este estimat la „peste 1.000 de tone” de serviciile de informaţii franceze.
„Prima etapă ar fi ca Siria să semneze imediat convenţia de interzicere a armelor chimice”, intrată în vigoare în 1997 şi care regrupează aproape toate statele lumii, explică pentru AFP Daryl Kimball, directorul general al Arms Control Association, o organizaţie neguvernamentală dedicată dezarmării.
Alăturându-se OIAC, Damascul ar trebui să realizeze inventarul stocurilor sale şi să accepte sosirea inspectorilor pe teritoriul său pentru a verifica declaraţiile sale „la kilogramul de agent chimic şi la muniţie”, potrivit lui Michael Luhan, purtător de cuvânt al organizaţiei.
Misiunea de verificare ar putea, de asemenea, să fie încredinţată unei echipe de inspectori ai ONU, ca cea care a mers în Siria la sfârşitul lui august sau cea care a lucrat în Irak după războiul din Golf din 1991, potrivit lui Daryl Kimball.
„Problema pentru a pune aşa ceva în aplicare din punct de vedere practic ar fi să se garanteze siguranţa inspectorilor şi cea pe termen lung a stocurilor” în timpul operaţiunilor de dezarmare, adaugă el.
Experţii nu îşi ascund scepticismul: „cu greu îţi poţi imagina distrugerea stocurilor de arme chimice siriene în mijlocul unui război civil”.
„Nu este ceva ce aţi vrea să faceţi sub ameninţarea unei ploi de obuze în zonă”, rezumă el.
În opinia lui David Kay, fost şef al inspectorilor ONU în Irak, „chiar în cele mai bune condiţii, aceasta necesită efective foarte numeroase”, pur şi simplu pentru a asigura o supraveghere de 24 de ore din 24 la fiecare instalaţie şi a împiedica orice intruziune.
Zonele de producţie şi stocare a VX, gaz sarin sau iperită, sunt numeroase şi occidentalii se tem că Bashar al-Assad ar putea pierde controlul şi armele chimice ar putea să cadă în mâinile rebelilor extremişti.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut luni, în urma propunerii ruse, crearea unei zone de supraveghere de către Naţiunile Unite în Siria, unde armele chimice ale ţării ar putea fi „depuse în siguranţă şi distruse”.
Şi în acest caz, procesul ar dura mai mulţi ani şi ar costa miliarde: Statele Unite au cheltuit aproape 35 de miliarde de dolari în două decenii pentru a se debarasa în proporţie de 90 la sută de stocurile lor şi nu vor termina înainte de 2021.
„Fabricarea armelor chimice este un lucru. Când este vorba despre distrugere, aceasta este bineînţeles costisitoare şi mai delicată în plan tehnic şi juridic”, potrivit lui Michael Luhan.
Operaţiunile de neutralizare diferă dacă agentul este sau nu încărcat într-o rachetă – cazul Statelor Unite – sau dacă est pur şi simplu stocat în vrac şi asamblat chiar înaintea folosirii – cazul Rusiei.
În primul caz, metoda este incinerarea în uzine corespunzătoare; în al doilea caz, neutralizarea se face prin injectarea unui compus chimic pentru a face produsul inert.
Potrivit informaţiile franceze divulgate la începutul lui septembrie, stocurile siriene sunt „în parte stocate sub formă binară, adică sub forma a două produse chimice, numite precursori, care sunt amestecate chiar înainte de folosire”.
Această metodă pare să se apropie de cea folosită de Rusia, suspectată că a ajutat Damascul să pună pe picioare propriul program de arme chimice în anii ‘7.0.
Sursa: Mediafax.
