Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că nu şi-a exprimat în niciun moment intenţia de a elimina medicamentele generice din lista compensatelor, principalul obiectiv fiind reactualizarea listei, pentru creşterea accesului pacienţilor la medicamente inovatoare.

MS dezminte informaţiile apărute în presă conform cărora „ar lua în considerare scoaterea medicamentelor generice din lista de medicamente compensate şi respectiv limitarea accesului populaţiei la medicamente cu preţ accesibil”.

Instituţia precizează că politica publică în ceea ce priveşte compensarea medicamentelor este făcută de MS în numele Guvernului României, şi nu de reprezentanţii altor instituţii.

„MS doreşte să încurajeze consumul de medicamente generice, conform obiectivelor asumate, dar şi acordului cu organismele financiare internaţionale. În acest sens, Ministerul Sănătăţii subliniează încă o dată intenţia de a introduce pe reţeta compensată, începând cu viitorul contract cadru, medicamentul de referinţă, astfel încât pacientul să fie corect informat şi să aibă posibilitatea de a-şi alege medicamentul cel mai ieftin. Ministerul Sănătăţii nu şi-a exprimat în niciun moment această intenţie vehiculată în mass-media de a elimina medicamentele generice din lista de medicamente compensate”, se arată într-un comunicat remis agenţiei Mediafax.

Potrivit sursei citate, principalul obiectiv în ceea ce priveşte reactualizarea listei de medicamente compensate îl reprezintă creşterea accesului pacienţilor români la medicamente inovatoare conform noilor tehnologii, mai ales în patologiile la care acestea pot contribui la o ameliorare a stării de sănătate.