Moţiunea simplă pe Educație „PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi”, în care se solicită demisia ministrului Educaţiei şi retragerea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014, se va dezbate marţi, în plenul Camerei Deputaţilor.

Moțiunea a fost inițiată de parlamentarii ACL, care îi cer ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, abrogarea OUG 49/2014, finanţarea corectă a educaţiei româneşti, descentralizarea reală şi depolitizarea şcolii româneşti, renunţarea la a treia sesiune de bacalaureat şi rezolvarea de urgenţă a problemei manualelor şcolare.

ACL atrage atenţia asupra faptului că „inexistenţa manualelor tipărite şi a manualelor electronice este consecinţa faptului că grupul de afaceri clientelare PSD, care acţionează în proximitatea Ministerului Educaţiei, în complicitate cu înalţi funcţionari ai acestei instituţii, se războiesc între ei pentru a accesa fonduri uriaşe din bani publici, pe calea unor licitaţii trucate şi, apoi, contestate„.

Prin modul dezastruos în care gestionează învăţământul, Guvernul Ponta condamnă jumătate din generaţia de tineri 2014 la sărăcie, şomaj şi mizerie. Dacă adunăm numărul elevilor picaţi în prima şi a doua sesiune a examenelor de Bac din anul acesta, cifra este catastrofală: peste 100.000 de tineri”, se mai arată în moţiunea ACL.