Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă „puţintică” răbdare, relatează Agerpres, preluat de G4Media.

„Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată. Îmi doresc un consens mai larg decât consensul din coaliţie şi sunt convins că vom avea colegi în parlament în afara coaliţiei care vor vota alături de noi modificarea legii. Mai aveţi puţintică răbdare”, a spus Popescu la un eveniment de specialitate, răspunzând unei întrebări adresate de reprezentantul investitorilor din Marea Neagră.

Ministrul a arătat că miercuri este termenul final pentru depunerea ofertei privind achiziţia pachetului de 50% din proiectul Neptun Deep, deţinut de ExxonMobil.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de statul român, ar putea depune miercuri o ofertă pentru a prelua participației ExxonMobil în proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor din Marea Neagră.

Anul trecut, ExxonMobil a anunțat partenerii români din iulie 2019 că vrea să își vândă participația de 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, deținut împreună cu OMV Petrom.

Însărcinatul cu afaceri al SUA la București a declarat pentru G4Media.ro că „rămâne de văzut” cât de repede poate să fie adoptată legea offshore.

„Astfel de legi sunt complicate. Am auzit, desigur, că Romgaz se interesează, poate.. să cumpere participația Exxon. Este posibil ca acest lucru să aibă legătură cu sincronizarea legislației, rămâne de văzut. (…).Ne așteptăm să vedem noul proiect de lege curând, ceea ce este un lucru bun. În trecut, părea că nu există nicio șansă pentru îmbunătățirea legii, așa că suntem bucuroși că, cel puțin acum, ceva se mișcă, în acest sens. Din experiența mea, genul acesta de lucruri foarte rar evoluează pe cât de repede și-ar dori cineva, însă m-am obișnuit cu acest lucru”, a declarat David Muniz.