Ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a semnat marţi la Copenhaga un acord de cooperare în sectorul zootehnic cu Consiliul Danez al Agriculturii şi Alimentaţiei.

„Semnarea acestui acord este un pas important în colaborarea româno-daneză în domeniul agriculturii. Intenţionăm să beneficiem cât mai mult posibil din experienţa pe care o are fiecare stat membru al UE în special în domeniul zootehniei, dar şi să îmbunătăţim relaţiile economice cu celelalte state”, a afirmat Dan Constantin după semnarea acordului.

Documentul este axat pe cooperarea ştiinţifică şi instituţională pentru a crea condiţii favorabile şi pentru a furniza sprijin specific activităţii din cadrul industriei zootehnice.

Părţile vor facilita transferul de cunoştinţe şi tehnologii cu scopul de îmbunătăţire a managementului fermelor de creştere a animalelor şi industria alimentară relevantă în domenii cum ar fi laptele şi produsele lactate, sectorul cărnii de vită şi de porc.

Constantin a anunţat formarea unui grup de lucru româno-danez care se va întâlni anual.

Prima reuniune ar urma să aibă loc în vara acestui an la Bucureşti.

Preşedintele Consiliului Danez al Agriculturii şi Alimentaţiei, Martin Merrild, a arătat că ţara sa are o tradiţie îndelungată în relaţiile cu România şi a afirmat că mulţi studenţi români de la facultăţile de agricultură au urmat cursuri în Danemarca.

„Avem multe companii daneze care au investit în România şi acum suntem cu toţi colegi în UE, dar şi concurenţi în acelaşi timp”, a afirmat Martin Merrild. El şi-a exprimat convingerea că fermierii români şi danezi îşi vor extinde cooperarea.

„Cred că prin semnarea acestui acord vom sprijini ceva ce deja este în derulare”, a concluzionat oficialul danez.

Principalele obiective ale acordului de cooperare se referă la sprijinul reciproc în ceea ce priveşte fermele zootehnice şi efectuarea de acţiuni comune de promovare a acestui sector, dezvoltarea economiei rurale, stabilirea unui model de fermă zootehnică, facilitarea transferului de know-how şi de tehnologii.

Ministrul Constantin, s-a declarat preocupat marţi, la Copenhaga, de faptul că măsurile luate de statele Uniunii Europene după scandalul cărnii de cal ar putea afecta piaţa unică, subliniind că rolul miniştrilor de resort din UE este de a evita acest lucru şi de a recâştiga încrederea consumatorilor.

Subiectul etichetării greşite a cărnii de cal a fost discutat la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) de la Bruxelles şi ar urma să fie dezbătut pe 18-19 martie, tot la Bruxelles.

„Aşa cum au spus toţi miniştrii prezenţi, este în primul rând o preocupare a noastră, a miniştrilor din statele membre, de a recâştiga încrederea consumatorului. Lucrul acesta se face identificând unde s-a produs acea fraudă şi sancţionând companiile care au mers către această zonă”, a afirmat Daniel Constantin.

El a relatat că şi-a exprimat preocuparea ca măsurile care se iau în statele membre să nu afecteze conceptul de piaţă unică.

„Există în Franţa, de exemplu, poate şi în alte state membre, tendinţa unor companii private de a spune că nu vor să cumpere produse decât din statul respectiv. Cred că la nivel de miniştri trebuie să ne preocupăm ca astfel de lucruri să nu se întâmple, pentru că este un atac la conceptul de piaţă unică pentru care s-a constituit UE. Dincolo de acest lucru este şi în defavoarea agenţilor economici din alte state membre dacă s-ar forma astfel de coaliţii ale companiilor private care să cumpere numai de pe piaţa internă. E o preocupare a noastră, având în vedere că suntem exportatori importanţi pe mai multe pieţe din UE”, a concluzionat ministrul Agriculturii.