Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat fermierilor la rectificarea din octombrie, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

„Pentru că această rectificare bugetară din săptămâna trecută ne-a permis să alocăm 850 de milioane lei şi aici vreau să subliniez 850 milioane lei, nu 300 sau 400 milioane lei cum am văzut în altă parte, 850 milioane lei pentru secetă, ceea ce în opinia noastră asigură minimum 80% din cuantum pe care o să-l direcţionăm ca şi despăgubire în luna septembrie, urmând ca restul de 20% sau mai puţin, cât va rămâne, să fie dat fermierilor la rectificarea din octombrie. Am făcut acest lucru pentru ca să ni se permită ca sume importante să le dirijăm şi către celelalte sectoare din agricultură şi aici mă refer la sectorul zootehnic. Şi, de altfel, toate programele aflate în derulare să fie finanţate”, a menţionat Oros.

Ministrul Agriculturii a subliniat că în cursul zilei de marţi a avut o întâlnire cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură „pentru a gândi împreună despăgubirile legate de secetă”.

„Astăzi (marţi, n.r.) am avut o întâlnire cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură pentru a gândi împreună despăgubirile legate de secetă. În ordonanţa de urgenţă pe care noi am comunicat-o Bruxelles-ului, am făcut nişte calcule care sunt valabile şi vor rămâne valabile unde se alocă un anumit cuantum pentru fiecare hectar în funcţie de tipul de cultură: 925 lei pentru grâu şi secară, 805 lei petru triticale, 912 lei orz, 951 lei orzoaică, 772 lei ovăz, 1.002 lei rapiţă”, a spus Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a precizat că la rectificarea bugetară bugetul MADR a fost suplimentat cu 3,445 miliarde lei.

„Aşa cum unii dintre dvs. aţi constatat, bugetul MADR a fost suplimentat cu 3.445.000.000 lei. Ce ne asigură această rectificare? Ne asigură să compensăm cât mai echitabil, cât mai echilibrat, cât mai obiectiv pierderile înregistrate de toţi actorii din agricultură, atât cei afectaţi direct de secetă dar şi pierderile înregistrate de alte sectoare care au fost lovite indirect atât de secetă, cum este sectorul zootehnic, dar şi de evoluţia pandemiei Covid-19. Şi aici mă refer la sectorul zootehnic, atât bovine pentru lapte, carne, ovine şi caprine, porc şi pasăre si apicultură”, a mai spus Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a susţinut o conferinţă de presă având ca temă rectificarea bugetară.