Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat, joi, că a analizat cu omologul său georgian, Tinatin Khidasheli, evoluțiile recente din mediul regional de securitate, dar și inițiativele de cooperare la Marea Neagră.

„Am fost de acord că este de dorit, că este necesar să ne concertăm în punerea pe radarul strategic și politic al NATO într-o măsură mai mare a preocupărilor noastre legate de regiunea Mării Negre”, a afirmat Motoc, joi, la sediul MApN, în contextul vizitei în România a ministrului georgian al Apărării, Tinatin Khidasheli, potrivit Agerpres.

Mihnea Motoc a spus că Georgia este un partener esențial al României în regiunea Mării Negre și unul dintre cei mai importanți parteneri atât pentru NATO, cât și pentru UE. „România este unul dintre cei mai activi, cei mai constanți susținători ai demersului de integrare euro-atlantică a Georgiei. Relațiile noastre bilaterale sunt pe un trend ascendent, iar în materie de cooperare pe linie militară am avut ocazia să explorăm cum se poate aprofunda cooperarea în anumite domenii”, a spus el.

Cei doi miniștri au examinat și posibilitățile de cooperare în domeniul învățământului militar, al informațiilor pentru apărare, al forțelor speciale, dar și de amplificare a participării la exerciții comune.

„Parteneriatul NATO-Georgia a ocupat un rol central în discuțiile noastre, la fel și posibilitățile de valorificare optimă a acestui parteneriat în perspectiva summitului de la Varșovia. România, ca promotor constant al politicii ușilor deschise, respectiv ca Ambasadă NATO Punct de contact la Tbilisi de peste trei ani, este într-o situație foarte bună de a măsura progresele însemnate în domeniul reformei sectorului de apărare din Georgia și de asemenea pentru a aprecia cum se cuvine contribuția operațională a Georgiei la misiunile NATO. Georgia este cel mai important contributor după SUA la misiunea Resolute Support din Afganistan și contribuie chiar și la forța întărită de răspuns a NATO”, a completat Motoc.

Ministrul Tinatin Khidasheli a mulțumit României pentru sprijinul acordat Georgiei. „Pentru Georgia, o țară care se confruntă, din păcate, cu numeroase provocări și amenințări, este foarte important să știe că are alături țări importante, lideri importanți ai lumii și ai organizațiilor internaționale. România este undeva în fruntea listei celor care ne-au sprijinit și ne sprijină”, a afirmat Tinatin Khidasheli.

Potrivit acesteia, cooperarea dintre România și Georgia poate fi extinsă și la alte state. „Provocările de securitate ne obligă să fim mult mai vigilenți în a asigura securitatea, siguranța granițelor noastre și ale țărilor noastre. Mulțumesc României pentru că ne-a acordat șansa să fim prezenți la diferite exerciții și activități de pregătire în comun cu armata dumneavoastră sau sub umbrela NATO și am fost de asemenea foarte încântată să găzduiesc pe teritoriul Georgiei soldați români, care de asemenea s-au pregătit împreună cu soldații georgieni, în exerciții bilaterale sau sub umbrela NATO. Provocările de securitate cu care ne confruntăm în prezent, atacurile de la Bruxelles, de asemenea cele din Ankara, Istanbul, Paris, reprezintă o dovadă a faptului că trebuie să intensificăm cooperarea noastră, parteneriatele și să fim deschiși către toate țările care sunt dispuse să participe la asigurarea securității”, a spus Tinatin Khidasheli.

Aceasta a mai afirmat că Marea Neagră este un punct central pentru asigurarea securității.

„Vedem Marea Neagră ca pe un punct central pentru asigurarea securității statelor noastre, un punct în care putem lupta împreună pentru a ne asigura securitatea granițelor. Acest lucru ne facem să ne gândim că suntem vecini, deci trebuie să ne apărăm împreună, împreună cu Bulgaria, cu Turcia și de asemenea prin intermediul Mării Negre să putem să cooperăm foarte bine cu celelalte țări NATO”, a mai afirmat Khidasheli.