Medicii de familie susţin că editarea datelor pe cardurile de asigurat şi distribuirea lor trebuie făcute doar de CNAS, iar cititoarele de carduri şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie să fie cumpărate de instituţie, prin licitaţie, şi date în folosinţă medicilor, prin contract de comodat.

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) arată, într-un comunicat de presă, că sunt surprinşi de declaraţiile conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu privire la cardul de asigurat şi sarcinile pe care instituţia doreşte să le traseze medicilor de familie privind distribuirea şi editarea datelor medicale de pe acestea.

„Aşa cum am argumentat în numeroase rânduri, distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu al medicilor de familie”, a precizat sursa citată.

Potrivit mediciilor de familie, cardul de asigurat reprezintă un document de identificare care, conform legii, poate fi eliberat titularului doar de emitent, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Medicii de familie susţin că editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective, în detrimentul pacientului, afectând calitatea actului medical şi relaţia medic-pacient.