Evenimentul inedit prezintă colindele româneşti în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinil, în urmă cu 45 de ani. Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub bagheta dirijorului Voicu Popescu.

Corul Naţional de Cameră Madrigal, simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, susţine un concert extraordinar de Crăciun, pe scena Casei de Cultură Constanţa, joi, 13 decembrie, ora 19.00.

Evenimentul inedit prezintă colindele româneşti în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinil, în urmă cu 45 de ani. Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub baghetă dirijorului Voicu Popescu.

Corul Naţional de Cameră Madrigal a luat fiinţă în 1963, iar preţ de peste patru decenii activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului.

În decursul a 47 de ani, cu 4.100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi  din străinătate, Madrigalul a adus aproape de sufletul publicului capodopere aparţinând şcolilor Renaşterii Europene, interpretate în limbile originale, mari comori ale muzicii bizantine şi vechi româneşti, colinde şi lucrări de inspiraţie folclorică, elemente din patrimoniul clasic autohton şi creaţii româneşti contemporane.

Preţul biletelor este de 100 şi de 80 lei. Primii 100 pensionari, elevi şi studenţi au beneficiat de un bilet de 100 lei la două persoane.