Sportiva Corina Căprioriu a reuşit să obţină medalia de argint la prima sa participare la Jocurile Olimpice, a treia pentru delegaţia României la Londra.

Campioana mondială din 2010, Kaori Matsumoto (Japonia), a fost oponenta Corinei în finala olimpică, o adversară şireată şi agresivă, încă din primele secunde.

Corina Căprioriu a câştigat grupa D, trecând de chinezoaica Hui Wang, Sally Raguib (Djibouti), descalificată, şi unguroaica Hedvig Karakas, în sferturi, după Golden Score. În semifinale, Corina a avut o luptă teribilă, fără punct pe tabelă până mai erau 7 secunde, când a reuşit ippon-ul în faţa lui Marty Malloy (SUA). Medaliile de bronz ale categoriei au revenit sportivelor Marti Malloy (SUA) şi Pavia Automne (Franţa), după meciurile din recalificări.

Corina Căprioriu a împlinit 26 de ani în 18 iulie, este originară din Lugoj şi legitimată la CSM Cluj, unde se pregăteşte de 13 ani în cadrul lotului olimpic feminin, cu Florin Bercean. Ediţia de la Londra a fost prima sa participare la Jocurile Olimpice, încheiată cu medalie de argint. În cariera de la senioare mai are o medalie de bronz mondială, un aur şi un bronz european, plus o pleiadă de medalii la alte competiţii internaţionale (9 de aur, 5 argint, 10 bronz).

Căprioriu aduce a treia medalie pentru România, după aurul câştigat de Alin Moldoveanu la tir şi argintul Alinei Dumitru la judo.