Puterea corupe, iar asta ne spun, mai nou, studiile ştiinţifice. După un deceniu de cercetare a problemei, oamenii de ştiinţă subliniază că, în momentul în care o persoană simte că deţine puterea, va reacţiona într-un mod previzibil.

Profesorul Joe Magee, citat într-un articol apărut pe site-ul theatlantic.com, afirmă că, de fapt, puterea ne eliberează de presiunea normelor sociale. “Odată ce ajungi într-o poziţie înaltă, poţi fi cine eşti cu adevărat”.

Şi există o serie de efecte. Oamenii puternici, susţin cercetătorii, tind să aibă o gândire abstractă. De asemenea, funcţionează după repere morale mult mai “flexibile”.

Asta înseamnă nu doar că persoanele puternice fac ceea ce doresc pentru că ştiu că vor scăpa nepedepsiţi, ci şi pentru că se simt îndreptăţiţi.”, arată autorii studiului de la Universitatea din Columbia. De asemenea, sunt mult mai înclinaţi să trădeze.

Aveam nevoie de un studiu ştiinţific pentru a afla asta?. Istoria este înţesată de exemple de lideri care, odată ce s-au văzut într-o poziţie influentă, au renunţat la principii şi au îmbrăţişat tirania. Aşa-numitul “joc al dictatorilor” este un alt experiment simplu, în cadrul căruia participanţii sunt, pe rând, opresori şi oprimaţi, iar puterea are de fiecare dată acelaşi efect năucitor asupra celui care o deţine.

Recentele evenimente din întreaga lume şi situaţiile întâlnite în numeroase state ne vorbesc, însă, despre efectele puterii mai mult decât orice studiu.

În Egipt, Mohamed Morsi a fost îndepărtat din funcţie, după ce – ca preşedinte ales în mod democratic – a comis o serie de erori regretabile. Nu doar că nu a reuşit să îşi îndeplinească promisiunile formulate înaintea alegerii sale, ci a încercat să îşi extindă prerogativele într-un mod convenabil, punându-se la adăpost de intervenţia justiţiei. A fost, însă, doborât de armată.

În Statele Unite, scandalul legat de programul secret de supraveghere a cetăţenilor l-a pus pe Barack Obama într-o situaţie fără precedent: a fost nevoit nu doar să dea explicaţii liderilor europeni, în special, ci şi propriilor cetăţeni, în condiţiile în care îi asigurase că dreptul la viaţa privată le este respectat. Consecinţele acestui scandal ar fi putut fi mai serioase, dacă negocierile pentru acordul de liber comerţ dintre SUA şi Europa ar fi fost suspendate. Cât timp continuă însă vânătoarea fostului consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate, Edward Snowden, urmările sunt greu de prezis.

În Rusia, autoritatea preşedintelui Putin nu este pusă la îndoială de nimeni. Liderul rus ar putea fi subiectul unui studiu de caz privind efectele puterii asupra personalităţii, dacă luăm în considerare mărturiile jurnaliştilor care au denunţat abuzurile comise în timpul mandatelor sale. Înainte de a prelua puterea, Putin era caracterizat chiar de oligarhul Boris Berezovski drept o persoană incoruptibilă care i-a produs o impresie puternică. Ulterior, scandalurile în care a fost implicat s-au ţinut lanţ, iar Berezovski şi-a retras afirmaţia, recunoscând că este posibil să se fi înşelat. Studiile ne spun că la fel de posibil este să nu se fi înşelat, însă greşeala sa este că nu a putut prevedea efectele pe care puterea le va avea asupra protejatului său.

Cazurile de corupţie în politică sunt numeroase. Am avut de-a face, în ultima perioadă, cu scandaluri de acest fel în Franţa – unde procesul fostului preşedinte Sarkozy a ţinut prima pagină a ziarelor, în Bulgaria – unde oamenii au ieşit în stradă pentru a combate acţiunile Guvernului, în Italia – unde manuale întregi s-ar putea scrie numai despre Silvio Berlusconi.

Din acest tablou face parte şi România, unde corupţia – ni se spune frecvent – este la un nivel insuportabil, insurmontabil, inimaginabil.

Ce fac, între timp, liderii noştri?

La noi, corupţia, afacerile ilegale sunt demascate, parcă, pentru a potoli foamea poporului. Se ia câte un caz care devine exemplar. Cazul “Bolintineanu” sau cazul “Becali”, cazuri de medici care au cerut mită, de poliţişti care au fost prinşi asupra faptului – reprezintă numai vârful aisbergului.

Am asistat chiar în ţară la “jocul dictatorilor” şi am văzut cum puterea, dar şi lipsa ei schimbă personalitatea politicienilor. De la preşedintele “jucător”, Traian Băsescu a devenit pasiv spectator. Premierul Victor Ponta a devenit, între timp, un autointitulat garant al justiţiei, protector al economiei, furnizor de statistici care, pe hârtie, ne fac mândri, dar care nu reflectă nivelul nostru de trai.

Pe oricine am alege să ne conducă, ştiinţa pare să ne avertizeze că inevitabilul se va produce. Dar, într-o lume în care se proclamă nevoia de a avea un lider, iar sistemul pare să nu funcţioneze în lipsa acestuia, „jocul dictatorilor” a devenit o realitate cu care am învăţat să trăim.

Pe de altă parte, susţin autorii studiului, poate că, ştiind toate acestea despre efectele puterii, cei aflaţi în poziţii influente se vor corecta. Nu avem, însă, nicio garanţie în acest sens.