Președintele Klaus Iohannis felicită echipa de spadă feminină pentru medalia de aur obținută la jocurile olimpice și afirmă că, prin performanța lor, cele patru sportive au făcut o țară întreagă mândră.

„Felicitări echipei noastre feminine de spadă, care a câștigat azi-noapte aurul la Rio 2016! Prin talentul lor, tăria de caracter și după mii de ore de muncă, Simona Gherman, Ana Maria Popescu, Simona Pop și Loredana Dinu au reușit să ducă România pe prima treaptă olimpică, făcând o țară întreagă mândră de performanța lor”, a scris șeful statului vineri pe Facebook, potrivit Agerpres.

Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, joi, după ce a învins China, deținătoarea titlului, în finală, cu scorul de 44 — 38.