Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, referitor la sentinţa judecătorească prin care a pierdut un imobil deţinut în Sibiu, că soluţia îl „nemulţumeşte” şi că, împreună cu avocaţii săi, caută modalităţi de a contesta hotărârea.

„Această soluţie, după părerea mea, nu este bună, mă nemulţumeşte şi, împreună cu avocaţii mei, căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluţie”, a spus Klaus Iohannis, într-un interviu acordat TVR 1, potrivit Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au pierdut definitiv un proces privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Braşov a menţinut, joi, o decizie prin care contractul de vânzare-cumpărare era anulat.

Curtea de Apel Braşov a menţinut, joi, o decizie dată anul trecut de Tribunalul Braşov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soţia acestuia, Carmen Iohannis, soacra preşedintelui şi moştenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.

Decizia Curţii de Apel Braşov este irevocabilă.