Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că premierul David Cameron a dat asigurări în numele Marii Britanii că românii aflați acolo vor putea să rămână și să muncească în Regatul Unit și că acesta și-a cerut scuze pentru incidentele xenofobe petrecute după Brexit.

„Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească. Și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo”, a declarat Klaus Iohannis pentru Antena 3.

Președintele a adăugat că sunt „foarte multe mize” pentru România în cadrul Consiliului European de la Bruxelles.

„Suntem hotărâți să ne negociem poziția foarte bine, în primul rând, sigur, poziția românilor care lucrează și trăiesc în Marea Britanie”, a arătat Iohannis.

Șeful statului a precizat că din discuțiile de până acum purtate pe tema Brexit reiese foarte clar că „nimeni nu a avut un plan B”.

„Acest lucru ne arată că toți s-au așteptat să se voteze pentru ‘remain’ și au fost surprinși de rezultat. Chiar premierul Cameron mi-a confirmat că tabăra ‘leave’ nu are niciun plan concret”, a mai declarat Iohannis.

Președintele României participă marți și miercuri la Bruxelles la reuniunea Consiliului European care are ca temă principală Brexit.