Tribunalul Bucureşti a respins înscrierea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr FC-PNŢCD în Registrul Partidelor Politice, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu afirmând că este vorba despre unele formalităţi care au fost omise, eroarea tehnică urmând a fi depăşită în cel mai scurt timp.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a făcut, marţi, „câteva declaraţii cu privire la hotărârea Tribunalului Bucureşti de a respinge înscrierea alianţei politice Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr în Registrul Partidelor Politice”, potrivit unui comunicat remis, marţi.

„Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr este şi va ramâne o construcţie politică vie, în plină activitate. Nu ne împiedicăm de chestiuni procedurale – vor fi clarificate toate chestiunile care au determinat decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti şi în cel mai scurt timp posibil alianţa dintre Forţa Civică şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin Democrat va fi consfinţită şi oficial (…) Vrem să fie extrem de limpede – alianţa noastră nu a fost contestată de nimeni, nu există motive pentru un astfel de demers. Este pur şi simplu vorba despre unele formalităţi care au fost omise, despre o eroare tehnică”, a precizat liderul Forţei Civice.