Am auzit de București de când eram mică. Imaginația mea de atunci îl proiecta ca pe un domn pe care toată lumea îl cunoștea sau cel puțin de care au auzit toți. Imaginația de acum m-a îndemnat să îi fac o vizită.

Cele câteva ore petrecute în compania lui mi-au oferit liniște și m-au ajutat să îmi pun ordine în gânduri. O să înțelegeți de ce. Duminică, 30 august, la 9 dimineața m-a primit în lumea lui. Mi-a spus că trăiește într-un labirint extraordinar de întortocheat și din dorința de a nu ne rătăci m-a rugat să îl urmez. Prima dată ne-am oprit pe Bd. Geniului, la Cotroceni. Oamenii spun că vuiește lumea acolo, dar în acel moment nu am găsit pe nimeni la Cotroceni, eram doar eu și domnul București. Doar liniște și pace. Soarele de sfârșit de august a fost foarte generos și m-a ajutat să mă bucur din plin de acea zi.

Apoi ne-am rătăcit pe Bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu și pe Bd. Eroii Sanitari, însă nu m-am îngrijorat. Am întâlnit aceeași liniște și m-am minunat admirând arhitectura caselor de pe bulevarde.

M-am plimbat pe Bd. Mihail Kogălniceanu la propriu, am simțit cum asfaltul îmi încinge încălțămintea. Nu m-am supărat din moment ce toată strada era a mea. Călătoria mea a continuat pe Bd. Regina Elisabeta, unde oamenii au început să își facă simțită prezența. Un taxi pe un sens, un troleibuz pe celălalt, oameni în pas domol mergând spre Universitate, cu mine în urma lor. Mi-am văzut umbra pe trotuar și am întrebat ”Ești chiar tu, București?”. Nu mi-a răspuns, așa că am mers mai departe. Pe Bd. Regina Elisabeta am simțit că sunt într-o capitală metropolitană. Clădirile, vechi de decenii, m-au trimis cu gândul la trecut. Am simțit că e o legătură între mine și oamenii care au pășit pe același trotuar, acum sub altă formă bineînțeles, și m-am gândit la viitor, la cei care vor trece pe acolo. Vor pune aceleași întrebări ca mine? București va fi la fel? La parterul imobilelor, fiecare își vedea de treabă, fie într-un supermarket, fie într-un outlet, fie la o cafenea.

Cum Bd. Elisabeta se intersecta cu Calea Victoriei, nimic nu m-a oprit să merg la pas pe ea. O reală bijuterie, ce să mai? Ochii mi-au mulțumitcă i-am adus față în față cu Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie a României, Cercul Militar Național, Muzeul Național de Artă al României, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Ateneul Român și multe altele. Lăsând în urmă, nu în umbră, Calea Victoriei, m-am îndreptat spre zona Universitate, mai exact spre Bd. Carol I. Un aer de orășel de provincie m-a ghidat către străzi necunoscute, care sunt de atunci dragi inimii mele: Str Jean-Louis Calderon, Str. Dianei, Str. Ion Luca Caragiale, Str. Icoanei, Str, General Eremia Grigorescu. Dacă vă doriți un alt parfum de București acolo îl găsiți. Miros de vinete coapte și muzică în surdină venite din casele din buricul Bucureștiului. Mi-aș fi dorit să locuiesc în fiecare dintre ele. Acum știu că trebuie să fac o selecție, dar o las pe mai târziu.

Cum Dorobanții mi s-au ivit în cale, i-am urmat și am descoperit un mix între modern și vechi și mi-a plăcut. Ceva mai târziu am cunoscut câteva dintre vecinele Bucureștiului: Roma, Paris, Madrid, Stockholm, Londra, Bruxelles, Washington și veterana Brazilia. Atrăgătoare prin tăcerea lor, m-au rugat să le mai vizitez și am acceptat. Mi-a rămas în minte imaginea străzilor pustii, exceptând mașinile care treceau la câteva minute sau oamenii ce-mi apăreau în cale și dispăreau peste câteva secunde.

Este ziua în care am vorbit cel mai puțin, am întâlnit cei mai puțini oameni și am petrecut cele mai multe ore în liniște, vorbind în gând doar cu mine însămi. Am avut timp să mă ascult și București mi-a dat voie să fac asta.

Atât am avut ocazia să privesc, să miros, să ascult din București, dar nu mă opresc aici.

P.S. Mi-a spus că sunt singura care îi spune dl. București și că nu e nevoie, oricum ceilalți îl înjură și îi vorbesc urât.

bucuresti-2bucuresti-3bucuresti-4