Preşedinţia a anunţat pentru miercuri, la ora 11.00, consultări ale preşedintelui Traian Băsescu cu Guvernul, în conformitate cu articolul 86 din Constituţie, potrivit căruia şeful statului poate consulta Guvernul cu privire la „probleme urgente şi de importanţă deosebită”.

Premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.

Conform administrației prezidențiale, temele de consultări sunt:

– acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare;

– stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare;

– reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică;

– bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică;

– poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.

Sursa: realitatea.net.