Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că a votat împotriva numirii lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, deoarece consideră că este o numire „extrem de nepotrivită”.

Votez împotriva numirii lui Ilie Sârbu. Nu am nimic împotriva domnului Sârbu personal. Să nu înţeleagă nimeni că am ceva personal cu domnul Sârbu, dar cred cu toată respnsabilitatea că este o numire extrem de nepotrivită la Curtea de Conturi, sunt absolut convinsă că PSD ar fi avut resursă umană bună, de calitate, bine pregătită, tânără care să ocupe o funcţie la Curtea de Conturi„, a spus Gorghiu.

Senatorul PSD Ilie Sârbu a fost votat, miercuri, de plenul reunit al celor două Camere, în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit la Curtea de Conturi, cu 290 de voturi pentru şi 108 împotrivă, acesta urmând să demisioneze din Parlament ca urmare a preluării acestei funcţii.