Femeile cu idei, care doresc să înceapă o afacere, pot beneficia de sprijin de 10.000 de euro din partea statului, în cadrul programului “Femeia antreprenor” care va debuta la sfârşitul lunii iunie, a anunţat vineri, la Deva, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini.

Programul este o premieră pentru mediul de afaceri, în contextul în care femeile care se pot adresa pentru a obţine finanţare trebuie să depună un plan de afaceri, ce va fi evaluat electronic, pentru a elimina subiectivismul, iar criteriile de vârstă nu mai contează.

“Aici modelul este că femeile pot porni o afacere şi mai târziu. Pentru că antreprenoriatul feminin este într-o rămânere în urmă, aş putea spune, faţă de potenţialul pe care-l avem, n-am mai pus limită de vârstă. Poate să-şi înceapă afacerea când doreşte. Important este să-şi facă un plan de afaceri şi va primi acei 10.000 de euro, exact ca tinerii debutanţi”, a declarat ministrul Maria Grapini.

Planul de afaceri va fi evaluat după mai multe criterii, în baza unui model stabilit pe calculator. De asemenea, se renunţă la principiul “primul venit, primul servit”, astfel că nu se va mai ţine cont de rapiditatea cu care a fost depus proiectul.

“Eu am introdus criterii în care să nu mai intervină persoanele. Criteriile sunt puse în calculator, iar punctajul iese automat. Aşa este şi la tinerii întreprinzători, pentru că vreau să evit subiectivismul”, a explicat Grapini.

Potrivit acesteia, sumele disponibile pentru finanţarea proiectului dedicat femeilor antreprenor se ridică la 500.000 de lei, ministrul delegat pentru IMM-uri manifestându-şi speranţa că fondurile vor creşte la viitoarea rectificare bugetară din acest an.

“Acum, când vorbim, avem puţini bani, dar discuţia pe care am avut-o ieri (joi, n.r.) la Ministerul de Finanţe mă face optimistă că vom primi bani la rectificare. Oricum, dacă nu primim bani anul acesta, tot ce se înregistrează şi se punctează ca proiect, rămâne pentru anul viitor, pentru că eu vreau să facem aceste proiecte, cel puţin până la terminarea mandatului acestui guvern”, a conchis ministrul delegat pentru IMM-uri.

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism se află într-o vizită de lucru în judeţul Hunedoara, prilej cu care va vizita şi staţiunile turistice Geoagiu Băi şi Vaţa de Jos-acum închisă, dar va avea şi întâlniri cu oameni de afaceri din mai multe localităţi.