vineri, 19 aprilie 2024
Acasă Etichete Deputati

Etichetă: deputati

George Scutaru va fi noul lider al deputaţilor PNL

Deputatul George Scutaru a fost desemnat, marţi, de Biroul Politic Naţional al PNL liderul de grup al deputaţilor liberali, a anunţat preşedintele partidului, Crin...

Institutul pentru Politici Publice: 29 de parlamentari au migrat în prima...

Un număr de 29 de parlamentari au migrat de la un grup parlamentar al altul în prima sesiune parlamentară din legislatura 2012-2016, potrivit unui bilanţ realizat...

Traian Băsescu contestă la CCR Statutul senatorilor și deputaților

Președintele României, Traian Băsescu, a trimis vineri președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr....

PDL va contesta din nou la CCR Statutul senatorilor şi deputaţilor

Partidul Democrat Liberal a anunţat că va ataca joi la CCR legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor votată în plenul reunit al celor...

Parlamentul a adoptat raportul privind cererea de reexaminare pe Statutul aleșilor

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 298 de voturi pentru, 101 împotrivă şi 36 de abţineri, raportul Comisiei de...

Statutul parlamentarilor a fost retrimis la comisii

Plenul reunit a decis joi, cu 364 de voturi "pentru" și 43 de voturi "contra", retrimiterea la comisia de statut a Statutului deputaților și senatorilor, cu termen de o săptămână pentru elaborarea raportului.

Comisia de statut a adoptat raport cu modificările cerute de preşedinte...

Comisia permanentă privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a adoptat raport cu modificările solicitate de şeful statului prin cererea de reexaminare a legii privind...

Statutul deputaților și senatorilor, adoptat de Plen

Varianta cu amendamente a Statutului deputaților și senatorilor a fost adoptată de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cu 309 "pentru", 56 de...

Modificările din Statutul parlamentarilor, trimise la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un...

Aleșii pentru Camera Deputaților au depus jurământul

409 deputaţi din cei 410 validaţi de comisia specială au depus joi jurământul în plenul Camerei Deputaţilor. Şedinţa solemnă dedicată depunerii jurământului s-a încheiat, iar...