Lotul olimpic de matematică al României a câştigat patru medalii de aur şi două de argint, ocupând locul I pe naţiuni la Olimpiada balcanică de Matematică pentru seniori, care a avut loc în perioada 28 iunie – 2 iulie, în localitatea Agros din Cipru, informează, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Medaliile de aur au fost obţinute de Omer Cerrahoglu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, Simona Diaconu, Marius Bocanu, din clasa a X-a şi Andrei-Viorel Bud, din clasa a XI-a, toţi elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Paul Andrei Muscă şi Ştefan Spătaru, elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti, în clasa a XI-a şi, respectiv, a X-a, au obţinut medalii de argint.

La ediţia din 2013 au participat peste 120 concurenţi din 16 ţări, şase dintre acestea având statut de invitat.