Primul-ministru Victor Ponta va susţine joi o conferinţă de presă în care va prezenta elemente din bugetul pe 2013, alături de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că va încerca să prezinte joi elemente referitoare la bugetul pe 2013 de o manieră inteligibilă pentru cetăţenii de rând, susţinând că la ora actuală bugetul este o ”chestie ezoterică”, neînţeleasă de plătitorii de taxe şi impozite.

”Joi voi prezenta nu bugetul de stat, pentru că pentru publicul larg că mă apuc să prezint capitole din buget nu cred că este soluţia bună, ci mai degrabă să prezint starea naţiunii, să arăt ce datorii avem din trecut, fără să încep să spun de vechea moştenire, ci pur şi simplu să prezint realitatea, să arăt ce lucruri putem să facem în actualul buget şi ce alte lucruri nu le putem face sau trebuie să le facem altfel. O prezentare eu nu ţin minte să o fi făcut în ultimii ani, uite ăştia sunt banii, asta trebuie să facem, astea sunt lucrurile pe care le putem face, lucrurile pe care nu le putem face. Mai ales că va fi o prezentare cu o perspectivă de patru ani, ce bani sunt în 2013, dar care sunt proiectele pe care le începem în 2013 şi putem să le terminăm în funcţie de alocările multianuale”, a declarat premierul luni, la sediul central al PSD.