Dacă în Vest, lecţiile despre sexualitate se ţin de la cinci ani, elevii români continuă să înveţe despre sex de la televizor. În şcoli, în cel mai bun caz, dirigintele este cel care face pe consilierul, fără prea mult succes. Inclusiv ONG-urile întâmpină rezistență în școli, iar Ministerul Educației nu vede o prioritate în includerea acestor cursuri speciale în programa obligatorie.
Educaţia sexuală din şcolile româneşti este aproape inexistentă, deși statisticile arată că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul fetelor sub 18 ani care aduc pe lume copii. Deşi cei de la Ministerul Educaţiei susţin că au demarat încă din 2001 Programul Naţional „Educaţie pentru sănătate în şcoala românească”, de fapt, este vorba de un curs opţional, care se ţine doar dacă există dascăli dispuşi să-şi asume rolul de formatori.
Doar ONG-urile şi-au asumat să facă mai serios ceea ce statul nu a făcut niciodată: să înveţe tinerii despre riscurile vieţii sexuale începute mult prea devreme. O fac însă doar în comunităţile mai informate, fără să ajungă în zonele rurale, unde nevoia de instruire.
Printre puţinii care se preocupă de educaţia sexuală a alevilor români sunt cei de la fundaţia „Tineri pentru Tineri”. Cu proiectul lor, „Educaţie pentru viaţa de familie”, au ajuns în liceeni din Bucureşti şi alte 11 judeţe din ţară, printre care Constanţa, Timiş, Iaşi, Ilfov şi Botoşani. „Facem elevii să înţeleagă că e în regulă să reziste presiunilor când vine vorba de pierderea virginităţii”, spune Mihai Diaconiuc, coordonator al proiectului. Psihologii spun însă că iniţitiva e tardivă.
